UN GRAVOR ANALIZEAZA CA UN PICTOR, VEDE CA UN SCULPTOR SI SE EXPRIMA SI REDA MATERIALITATEA CA UN GRAFICIAN !
MODALITATI DE EXPRESIE IN TEHNICILE GRAVURII
I .5. Materialitatea in gravura si temele aplicativitatii
In cazul materialitatii, servind interesele aplicativitatii putem indentifica doua rute de interes:
1. credibilitatea, acuratetea documentara a motivului reprezentat: planse stiintifice de tipul planselor anatomice, geografice, botanice, etc.
Toate aceste planse nu fac alceva decat sa tina locul aparitiei de mai tarziu a fotografiei document -odata cu folosirea cliseografiei-.
Aceste imagini avand un rol stiintific, modalitatea in care gravorul va trata materialitatea diverselor elemente se va schimba in functie de subiect.
Aparent, intregul evantai de imagini enumerate se caracterizeaza printr-o structura de linii mai rigida, sobra, care doreste sa ne prezinte elemente clare, distincte, cu o infinitate de elemente de detaliu. Cu toate acestea, o apropiere de fiecare plansa in parte, ne va face sa descoperim o gama larga de deosebiri in cadrul acestor asemanari.
O incursiune in imaginile anatomice ale lui Vesalius, ne va face sa descoperim din momentul in care reusim sa trecem de prima impresie a rigiditatii imaginii stiintific anatomice, o varitate de semne grafice care figureaza diferite tipuri de materialitati, ilustrand elemente de natura materiala, de drapaj vestimentar sau de structuri arhitectonice, toate acestea aflandu-se in jurul elementului compozitional principal.
In plansa de inceput a tratatului de anatomie (Fig. 36) putem observa ca structurile de linie sunt foarte bine reprezentate in vederea recognoscibilitatii personajelor umane in raport cu spatiul arhitectonic. Forma umana este reprezentata printr-o structura de hasura dezordonata pentru a se putea detasa de fundalul-decor, care se doreste impunator si este realizat in mod special prin hasuri verticale si orizontale, extrem de rigide pentru a reda structura materiala a pietrei a marmorei. Continuand incursiunea noastra in analiza acestei imagini, observam diferentele de tratare a materialitatii chiar in interiorul elementelor umane, astfel in centrul de interes al compozitiei se afla un corp uman eviscerat, tratat prin hasuri curbe care urmaresc forma. Multitudinea de personaje umane care inconjoara acest punct de interes, creeaza un fundal zgomotos realizat atit prin miscarile personajelor cit si prin bogatele elemente de drapaj vestimentar, acestea din urma fiind un bun pretext pentru gravor in a folosi liniile, aparent dezordonate, in raport cu liniile drepte ale spatiului arhitectonic.
In plansele urmatoare (Fig. 37, 38, 39, 40) observam ca bogatia de semne grafice dispare si este redusa doar la reprezentarea materiala a formei umane intr-un peisaj oarecare. Imaginile care redau atat corpul uman ecorsat, scheletul si reteaua sangvina, sunt redate printr-o retea de hasuri care urmaresc volumele. Chiar si in cadrul lor putem gasi deosebiri de tratare. Astfel, in functie de subiect, intalnim o mare varietate de hasuri. In cazul corpului ecorsat, in reprezentarea scheletului uman zona hasurarii se micsoreaza iar materialitatea este redata si cu ajutorul liniilor de diferite dimensiuni, ajungandu-se in cele din urma la reteaua sangvina pentru care gravorul foloseste cu precadere un arabesc de linii simple. Peisajul este prezent fara a fi un element important din punct compozitional, neavand nici rol stiintific in cadrul plansei. Astfel, desi este doar schitat, observam o anumita libertate in redarea lui, aspect care ajuta la crearea unui ansamblu potrivit pentru evidentierea elementului anatomic.
Virtuozitatea gravorului este cu atat mai impresionanta cu cat studiem procedeul tehnic in care acesta a realizat plansele. Asa cum cum am mai prezentat, tehnica de gravare in xilogravura (lemn in fibra) necesita un volum de munca si o maiestrie deosebita, deoarece desenul este rezultatul unor excavari in material, linia fiind suprafata activa de imprimare.
In secolul al XIX-lea gravorul alaturi de artist isi pastreaza rolul de reporter documentarist, dar tehnicile noi aparute il vor ajuta sa aiba mai multa libertate in figurarea imaginii, folosind o suita aproape infinita de materialitati. Suntem tot in domeniul xilogravurii, dar de data aceasta folosirea tehnicii lemn in cap a ajutat artistul in crearea unor imaginii mult mai plastice deoarece de aceasta data acesta se poate efetiv juca cu hasuri si linii care pot urma trasee numeroase si variate.
In acest moment artistul gravor isi poate propune fara frica si teme geografice care redau ample peisaje, cu materialitati si structuri specifice naturii, deoarece stapaneste toate datele tehnice pentru a le putea realiza.
In fig. 41, 42 care reprezinta o descriere a unui peisaj cu lei de mare din "The Graphic" putem observa ca varietatea de semne grafice au capatat prin repetitie un larg evantai de semnificari materiale, astfel iarba are un cod material aparte fata de blana leului de mare sau a cerului. Acesta este momentul in care steoretipia semnelor grafice dezvolta in atelierele de gravura artisti sau meseriasi gravori specializati in redarea unor anumite materialitati inconjuratoare. Din aceasta cauza, de cele mai multe ori o sa intilnim doua semnaturi pe ilustratia gravata, una fiind a artistului desenator si una a artistului gravor.
De cele mai multe ori, artistul documentarist schita superficial zonele de materialitate, sarcina de executie a acelora, pana la confuzia cu motivul real, revenind artistilor gravori.
Putem vedea ca in aceasta perioada de maxim apogeu in redarea materialitatii, artistii gravori reusesc sa redea pana si materialitatea tehnicii desenului artistului documentarist (Fig.43).
Aceasta forma de reprezentare a motivelor concrete din realitate, prin tusa, laviu, carbune, creion, firesasca si specifica graficii de sevalet, apare, din punct de vedere al normalitatii semnelor proprii pentru genul de gravura in lemn, atipica.
2. prezentarea aspectelor de seductie materiala acoperind fie interese publicitar comerciale (ilustratii si afise comerciale) montaje de gravuri in presa, montaje de ilustratie gravata in foi volante, fie interese ale graficii editoriale, ilustratii argumentand productii beletristice sau specifice.
In toate cazurile sugerarea cat mai convingator ale atributelor materiale ale obiectelor si subiectelor reproduse ramane un interes major al figurarii prin gravura.
Pentru sustinerea acestor afirmatii este suficient sa privim o pagina din "The Graphic" (Fig. 44) care cuprinde si paginii de reclama vestimentara.
Putem observa cu cata usurinta, cu un limbaj de semne reduse, a putut artistul gravor sa redea diferite tipuri de materialitati. Pornind de la silueta umana, care de aceasta data are rol decorativ, forma fiind reprezentata prin linii cursive egale, menite parca sa nu deranjeze bogatia de semne care construiesc descrieriile materiale ale diferitelor tipuri de tesaturi vestimentare. Se poate indentifica cu usurinta, matasea, catifeaua, satinul, sau broderiile exterioare.
Datorita rolului de informare cat mai exacta a materialelor prezente in vesmant, gravorul ajunge pina la detalii de structura a tesaturii. La fel ca in cazul planselor anatomice, regasim decorul, de aceasta data, interior avand acelasi rol prin semne superficiale, de a pune in valoare inca odata acest tip de forma generatoare de spectacol, care este moda secolului respectiv.
Gravura, ca de multe ori in decursul istoriei, in acest gen de reprezentare, are rolul, prin tehnicile folosite, sa onoreze anumite servituti dictate de comandamentele epocii.
Si, de aceasta data ea suplineste tiparul. Odata cu aparitia clisiografiei, gravura se elibereaza de aceasta sarcina si isi continua ascensiunea catre un gen de sine statator.
In continuare vom analiza cateva imagini din secolul al XIX-lea, realizate in tehnica xilogravurii (lemn in cap).
Este de remarcat ca, in aceste imaginii de factura pur publicitara (Fig. 45) semnele grafice, linia si punctul, rezolva magistral nevoia de informatie cat mai exacta a produselor, spre a fi cat mai aproape de materialitatea produsului real. Se poate vedea cu usurinta cum artistul gravor, prin mijloace sintetice reuseste sa convinga privitorul ca acel obiect este din metal si nu din lemn. In cazul formelor de metal, liniile care se intrepatrund au o anumita rigiditate, apropiata de materialul figurat. Se poate observa ca in general materialele care sunt amorfe, statice, fara viata, folosesc tesaturi de linii rigide, orizontale si verticale, mai dese sau mai putin dese, care nu fac altceva decat sa delimiteze forma vizualizata prin umbra sau lumina, lucios sau mat, rugos sau lis etc (Fig. 46). Toate aceste materialitati enumerate mai sus sunt realizate printr-o atenta suprapunere de linii, care in finalul lucrarii, ilustratiei, vor evoca cat se poate de concludent texturile din care sunt constituite. In cazul formelor umane sau apartinand celei a animalelor, liniile devin mult mai calde avand traiectorii curbe usor dezordonate, parca amplificand viata care palpita.
In incheiere, putem afirma ca toate aceste modalitati specifice redarii materialitatii, au fost benefice mai tarziu artistilor creatori care s-au regasit intr-un amplu inventar de semne, de tip de limbaj grafic, usurand definirea stilului plastic al fiecaruia.